1.2 CONDUCERE

   La nivelul OCPI Dolj este constituit un consiliu de conducere prin decizia directorului OCPI Dolj.

Consiliul de conducere este alcătuit din director şi personalul cu funcţii de conducere aflat în subordinea directă a acestuia.

   Secretariatul consiliului de conducere este asigurat de o persoană desemnată de către directorul OCPI Dolj.
   La şedinţele Consiliului de conducere poate fi invitat cu statut de observator, fără drept de vot şi liderul de sindicat, dacă organizaţia este constituită legal şi cu drept de reprezentativitate, conform prevederilor legale în materie.

   Consiliul de conducere al OCPI Dolj, este un organism colectiv cu rol consultativ în luarea deciziilor referitoare la propunerile privind: structura organizatorică, stadiul îndeplinirii obiectivelor oficiului teritorial a realizării principalelor activităţi precum şi a fundamentării proiectului de buget de venituri şi cheltuieli al oficiului teritorial, a execuţiei bugetare, precum şi în ceea ce priveşte planul de pregătire profesională şi propunerile de premiere a angajaţilor. 

   Consiliul de conducere se întruneşte în şedinţe lunare, sau ori de câte ori este nevoie, sub coordonarea directorului oficiului teritorial, iar în lipsa acestuia a persoanei desemnate să îl înlocuiască.

   Conducerea operativă a activităţilor specifice OCPI Dolj este realizată de: 

   a) directorul OCPI Dolj;
   b) şefii de serviciu;
   c) şefii de birou;
   d) coordonatorii de compartiment.